23.10.2012

asta NU este

Această cugetare pe care o voi așterne a pornit de la un tatuaj care spunea așa: "ASTA≠ESTE". Când l-am văzut prima dată am încercat să mi-l explic în toate felurile posibile, inclusiv ținând cont că un tatuaj în limba română mi se pare pur și simplu… why would you do that?!? Oricum, posesorul nu este de origină română, e doar în trecere, de câțiva ani, dar tot în trecere, deci pentru el e ceva exotic. Revenind la subiect, asta nu este. Fără să-l rog să-mi explice, am înțeles, după o scurtă cugetare, toată ideea, simplă, de altfel, la care în mod normal nu m-aș fi gâdit. Românii folosesc expresia "asta este" pentru a trece peste un obstacol, o situație, o problemă, ca și cum așa a fost să fie. Personal, cred că ideea de "totul se întâmplă pentru un motiv" este noul Dumnezeu a celor care nu cred in Dumnezeu, din motive întemeiate, desigur. Nu susțin niciun fel de relige, încerc, pe cât posibil, nici să nu critic niciuna, dar haai măă!!! Ori crezi în tine și în faptul că-ți croiești singur drum prin câcatul ăsta dulce de viață, ori ai o nevoie constantă să știi că exista ceva, acolo, care-ți guvernează acțiunile pentru binele Universului, dar nu e acel moș din cer, ăla e deja expirat, pentru limitați si oameni bătrâni. Tu nu ești așa, nu, tu ești mult mai elevat de atât, tu crezi într-o forță supremă care face ca toate lucrurile să se întâmple pentru un motiv anume, unul bun, desigur. Hai, măăă!!!
Asta este înseamnă că, la un moment dat, te-ai dat bătut. Înseamnă că ai decis să o lași baltă și să mergi mai departe, să o dai iar în bară, să spui iar că așa a fost să fie și să se mai și ia alții după tine. Așa apar religiile. Din nevoia oamenilor de a nu a avea o explicație concretă, ci una generală. Dar nu e așa, asta nu este! Poți să-ți controlezi al naibii de ușor viața și să-ți asumi singur responsabilitatea pentru eșecurile și reușitele tale. E păcat să te mulțumești cu puțin pentru că așa crezi tu că a vrut Universul (care nu este Dumenezeu sau Budha sau Alah sau...). E păcat să nu cauți explicații pentru lucruri importante și să te macine mărunțișuri. E păcat să crezi că doar asta este, când totul este mult mai mult de atât. E păcat să nu suferi sau să nu te bucuri ca și cum tu și doar tu ai făcut acel lucru posibil. E păcat să nu înveți ceva din asta și să o lași să treacă ca și cum doar a fost și nu va mai fi. Dacă tot te chinui sau te bucuri să trăiești, măcar acordă-ți meritul pentru asta, căci e doar al tău. Tu ești un mic Univers și, în fapt, tu dictezi ce se întâmplă cu tine și de ce. Bucură-te de asta! Ești atotputernic cu tine însăți și e o forță minunată dacă ești conștient de ea. Nu lăsa totul în voia sorții căci poate, doar poate, nu există soartă și vei cădea în gol tot așteptând o plasă de salvare, care poate și aia e ruptă.
Asta nu este o lecție, ci o cugetare. Nu ai citit asta pentru că așa a fost să fie, ci pentru că ai vrut. vrea e cuvântul cheie și descuie a putea.

Niciun comentariu:


Powered By Blogger

Concluzie

Adevarul care nu distruge creatura, nu e adevar.